LITIAZA RENO-URINARA SAU PIETRELE LA RINICHI

Pietrele la rinichi, denumite medical litiaza renala, sunt depozite mici si dure care se formeaza in interiorul rinichilor, fiind constituite din minerale si saruri acide (calculi renali). Dimensiunile calculilor renali pot varia de la cativa milimetri in diametru pana la marimea unei pietre mici.

Desi provin de la rinichi, fragmentele formate pot fi eliminate fara durere din organism prin tractul urinar (ureter, vezica si uretra), insa deseori pot face dificil sau chiar bloca fluxul urinar.

Aproximativ 10% dintre oameni dezvolta litiaza renala in timpul vietii. Pietrele la rinichi sunt mai frecvente in randul barbatilor, insa ele sunt diagnosticate frecvent si la pacientii de sex feminin sau copii. Semnele si simptomele pietrelor la rinichi pot fi inexistente in multe cazuri, litiaza renala ajungand sa fie diagnosticata accidental sau intr-o forma avansata. Prevenirea calculilor renali este deosebit de importanta in cazul persoanelor cu predispozitie catre aceasta afectiune.

Litiaza este o boala care recidiveaza (reapare) dupa un interval de timp. In prima grupa de risc de recidiva litiazica intra pacientii tineri, pacientii cu parinti litiazici, pacientii cu recidive litiazice repetate, pacientii eliminatori de calculi, cei cu infectii urinare, si mai ales cei care nu respecta indicatiile regimului igienico-dietetic. Statistic, pacientii care intra in prima grupa de risc, au sanse de 75-100% ca in urmatorii 5 ani sa formeze un nou calcul (de aceeasi parte sau pe partea contralaterala).

Principalul fenomen care duce la formarea calculilor renali este suprasaturarea urinei. Fenomenul de suprasaturare apare in momentul in care sarea constituita in depozite de cristale nu mai este in masura sa se dizolve, si astfel, duce la formarea acestor depuneri.

Exista mai multe tipuri de pietre la rinichi:
– Cele formate din calciu sau oxalat de calciu, sunt cel mai des intalnite.
– Pietrele struvitice, contin magneziu cristalizat si amoniac. Acestea se formeaza mai ales dupa infectii ale tractului urinar sau la un pH urinar foarte alcalin (mai mare de 7.2-7.4).
– Pietrele din acid uric, apar la persoanele care au o aciditate ridicata a urinei (pH urinar <6.2).
– Pietrele de cistina, sunt destul de rare si de obicei se intalnesc in cadrul acelorasi familii.

Pietrele la rinichi pot sa ramana asimptomatice, pana cand calculii renali incep sa isi modifice localizarea in directia eliminarii acestora impreuna cu urina. De asemenea, exista posibilitatea eliminarii fara simptome evidente, atunci cand calculul este foarte mic. In caz contrar, calatoriile pietrelor renale dau nastere mai multor semne si simptome specifice, denumite colica renala.

Solicitati o evaluare medicala imediata, daca experimentati urmatoarele simptome:

– durere atat de puternica, incat nu puteti sa ramaneti pe loc sau sa gasiti o pozitie confortabila;
– durere insotita de greata si varsaturi;
– durere insotita de febra si frisoane;
– sange in urina (hematurie);
– dificultate sau imposibilitate de eliminare a urinei;

La inceput, calculii renali apar ca niste bucati mici de minerale aflate la nivelul rinichiului. Cand urina paraseste rinichiul, poate angrena sau nu aceste conglomerate de minerale. Daca aceste conglomerate raman in rinichi mai mult timp, se unesc intre ele si formeaza un calcul de dimensiuni mai mari. Majoritatea calculilor parasesc rinichiul si traverseaza intreg tractul urinar atunci cand au dimensiuni suficient de mici, care sa permita eliminarea usoara din organism. In aceasta faza, nu este necesar nici un tratament. Pe de alta parte, „pietrele” de dimensiuni mai mari se pot bloca la nivelul ureterului. Ca urmare, pot aparea simptome ca durerea. Calculii pot impiedica scurgerea urinei de la nivelul rinichiului la vezica urinara prin ureter. De obicei, durerea se accentueaza intr-un interval de 15-60 minute, ajungand sa fie constanta si de intensitate foarte mare. Durerea scade in intensitate cand calculul este mobilizat si nu mai blocheaza ureterul. Durerea dispare atunci cand calculul este eliminat in vezica urinara. In majoritatea cazurilor, calculii de dimensiuni mari necesita tratament de specialitate. Cu cat calculul este mai mic, cu atat sansele sa fie eliminat din organism fara a necesita tratament, sunt mai mari. Aproximativ 90% din calculii mai mici de 5 mm si aproximativ jumatate din cei peste 5 mm, sunt eliminati de la sine. Tratamentul la domiciliu este necesar pentru 10-20% din acestia. In medie, un calcul traverseaza tractul urinar in 1-3 saptamani, iar doua treimi din cei care se elimina de la sine, traverseaza tractul in 4 saptamani de la debutul simptomatologiei.

Recomandari privind prevenirea aparitiei calculilor renali

  • Consumati zilnic minim 2 l de apa plata, echivalentul a 8-10 pahare pe zi (a nu se consuma apa carbogazoasa);
  • Evitaticonsumul in exces de carne de porc, vita si chiar pui;
  • Respectati o dieta bogata in calciu, fibre (in special luate din cereale integrale, fasole, varza, morcovi) si leguminoase. Aportul de calciu trebuie asigurat numai din surse alimentare, a nu se consuma suplimente nutritive pe baza de calciu.
  • Consumati alimente bogate in magneziu ;
  • Evitati consumul excesiv de sare;
  • Evitati alimentele bogate in oxalati (sfecla, guliile,spanacul, cartofii dulci, nucile, ceaiul, ciocolata sau produsele din soia) si consumul lor in exces;
  • Adoptati o dieta sanatoasa, fara alimente procesate, cum ar fi: ketchupul, mustarul, sosurile din comert, semipreparatele, hrana congelata, chipsurile sau alimentele de tip fast food.
  • Alimentele si diferitele tulburari metabolice pot determina modificari ale pH-ului urinar, si astfel, riscul de aparitie a pietrelor la rinichi este crescut. Mentineti constant un pH urinar intre 6.2-6.8 pentru a impiedica aparitia oricarui tip de calcul.
  • In preventia si tratamentul litiazei renale, Ghiduri Internationale si Europene de Urolitiaza recomanda administrarea unor produse bogate in citrati alcalini (potasiu si magneziu), dar si piridoxina(vitamina B6).
  • In cazul aparitiei calculilor infectiosi (struvitelor) sau a infectiilor urinare cronice cu bacterii dependente de uree, Ghiduri Internationale si Europene de Urolitiaza recomanda administrarea l-metioninei pentru acidifiere urinara cu mentinere a valorilor pH-ului urinar intre 5.8-6.2, administrare singulara sau asociata cu tratament antibiotic pe termen lung.